Repere morale în muzica creştină

                                                                                         


 Este acceptabilă muzica profană în cântările creştine  ?  Rolul ritmului si armoniei în muzică . 
Instrumente compatibile / incompatibile cu muzica creştină  
_________________________________________________________________________________


       Am observat un lucru care s-a produs în bisericile noastre mai ales după Revoluţie: 
am început să “copiem” alte biserici din afara graniţelor României în ce priveşte închinarea 
prin cântare. Am fost luaţi cu asalt de acest curent, iar mulţi dintre “străjeri” care stăteau 
pe “ziduri” erau adormiţi sau cel puţin s-au făcut că dorm. Acum este foarte greu ca să mai 
dregem fisurile apărute, în cel mai rău caz aceasta duce la dezbinare şi rupere de
 biserici. Trebuie să recunoaştem că şi din această cauză s-au rupt atâtea biserici.
 Ioan 4:23-24
Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi
 în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină
 Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”   

Cu reverenţă şi respect în închinare 

Respectul faţă de Dumnezeu în Închinare , reverenţa care I se cuvine, pot fi atât de 
uşor înlocuite de închinători, cu forme, fabricând un Dumnezeu mult mai mic. Un Dumnezeu 
ceva mai mare decât cei care se închină. El nu mai este Dumnezeul infinit, atotputernic şi 
sfânt,care vede şi cercetează fiecare inimă. El este doar un tovarăş sau prieten care
 împărtăşeşte micimea noastră şi savurează cultura noastră de divertisment. El nu mai este 
de temut; nu mai trebuie să I se acorde reverenţă, respect.
 Cu un astfel de Dumnezeu, Moise n-ar fi trebuit să se descalţe  la rugul aprins, nici 
apostolul Ioan n-ar fi trebuit să cadă la picioarele Lui ca un mort. Pe acest Dumnezeu nu-L
 interesează modul în care ne închinăm Lui şi astfel putem face orice în prezenţa Lui. 
Unde este respectul, reverenţa? Unde este Dumnezeul lui Ilie?
 Unde  este Iehova Vechiului Testament? Unde este puternicul Dumnezeu
 invocat atât de respectuos în rugăciunile relatate în Noul Testament ? În mod ciudat acest 
Dumnezeu  glorios nu este dorit chiar de cei care cred Cuvântul Lui şi caută mântuirea
 Lui. Reverenţa a devenit ceva dezgustător.
 Deci: “daţi-ne un Dumnezeu la nivelul nostru” În comentariul de mai sus citam Evrei 12:28-29
 care conţine un lucru provocator pentru noi toţi: “Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu
 se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o 
închinare plăcută, cu evlavie(reverenţă) şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este un foc
 mistuitor.”Domnul Isus însuşi, când a trăit înaintea noastră o viaţă de neprihănire perfectă, 
a păstrat cea mai profundă reverenţă pentru Tatăl, Biblia spunându-ne că rugăciunile sale au
 fost ascultate “din pricina evlaviei”.
Rădăcina tuturor problemelor noastre, ale creştinilor evanghelici de astăzi, este colapsul 
acestui respect, acestei reverenţe. Promovarea noului stil, greşit, de închinare fără respect şi
 reverenţă faţă de Creator, nu face altceva decât prezenţa Lui să dispară şi să fie înlocuită. 
Bucurie, fericire, umplerea cu Duhul Sfânt, prezenţa Lui în închinare, toate acestea vin 
doar în urma reverenţei, respectului.
Dumnezeu trebuie să fie pentru noi un Dumnezeu mare, înaintea căruia venim cu reverenţă şi 
supunere. Doar atunci când Îl respectăm cu adevărat vom primi o bucurie autentică din partea 
Duhului sfânt. Dacă ne displace reverenţa, privind-o ca pe o alternativă sumbră la bucuria
 creştină, vom produce doar un imitat superficial şi sentimental.
Dacă închinarea este așa de importantă, atunci trebuie să ne punem întrebarea: ce fel de
 închinare Îi este plăcută Domnului? Primește El orice? Acceptă oricum această închinare? 
Există condiții, principii și metode care clasifică închinarea în a fi sau nu primită de 
Dumnezeu? Eu cred că da!
Evrei 12:28, 29 ”Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm 
mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.
Coloseni 2:23 ”… aceștia au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită,
 o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.”
Închinarea plăcută are două aspecte: unul interior și altul exterior. Aspectul exterior al
 închinării pretinde smerenie, reverență și sfințenie. Prezentarea închinării noastre nu poate fi 
o manifestare deșănțată a firii noastre pământești, afișând ostentativ luxul, indecența sau 
dezinvoltura unui spectacol. Să nu uităm că în prezența ”focului mistuitor” suntem în pericolul
 de a ne… juca cu focul. Pe de altă parte, să nu ne înșelăm crezând că dacă am îmbrățișat
 anumite forme care creează percepția evlaviei, chiar dacă în ascunsul vieții noastre sunt
 fapte ale firii pământești nemărturisite și nepărăsite, Îl putem înșela pe Dumnezeu ca pe 
oameni?
 Domnul nu se lasă batjocorit nici de mascaradele pe care mulți le numesc închinare dar ele
 nu sunt decât o incitare a simțurilor și nici de mascaradele unei forme de evlavie 
dar fără o viață transformată.
Ideea că Dumnezeu se mulțumește cu orice este sancționată clar de Domnul Isus care îi
 spune femeii de la fântână că adevărații închinători se închină în duh și în adevăr 
(Ioan 4:23, 24)! Unii ar vrea să creadă că ”în duh și în adevăr” poate fi și pe înălțimea idolatră
 a samaritenilor și la Templul fariseismului. În realitate nici într-o parte și nici în cealaltă.
 Adevărata închinare începe cu închinătorul. Înainte de a oferi această închinare, el se oferă
 pe sine!
Întrebarea esențială pentru închinarea ta de azi: ce îi aduci Domnului? Nu, nu mă refer la
 muzica pe care o cânți, poezia recitată, rugăciunea înălțată sau predica rostită și toate
 acestea ascultate de oameni și de Dumnezeu. Mă refer la totalitatea existenței tale. 
Vorbirea ta de fiecare zi, activitățile tale, faptele tale, gândurile tale. Atunci când îți dai seama
 că stai fața în față cu un Dumnezeu care cunoaște totul despre tine, Îi vei aduce o închinare 
evlavioasă, cu smerenie și teamă sfântă, o închinare care să Îl reprezinte pe Dumnezeul 
care a dat totul pentru tine, care ți-a oferit un model de viață prin Hristos, Dumnezeu cu 
care vei petrece eternitatea!
Sursa :http://nicuwagner.com/html/body_lauda_si_inchinare.html
              
________________________________________________________________________________________
                      

Evanghelia falsa din cantarile crestine    o radiografie a muzicii crestine contemporane .


        Autor: Dan Bercian

Pentru cei ce vizitaţi mai des pagina de Internet a postului de radio Unison aţi observat cu siguranţă că de o
bună bucată de vreme Editorialul a rămas acelaşi. Au fost mai multe motive pentru care nu am mai scris un
nou editorial dar unul dintre aceste motive a fost că nu am avut timp. Şi nu am avut timp pentru-că am
hotărât să rezolv o problemă care îmi dădea dureri de cap de multă vreme. De mult timp ştiam că trebuie
să reascult toate melodiile din baza de date a postului de radio şi să scot de acolo tot ceea ce nu mi se
pare potrivit.
Aceasta însă era o muncă enormă şi am tot evitat să încep să o fac. Dar după câteva zile de concediu, după
 ce m-am odihnit puţin, am zis că este timpul să mă apuc de treabă. Şi asta am şi făcut în ultimul timp şi chiar
 dacă nu am terminat sunt totuşi pe aproape.

Unii poate o să spuneţi că nu este mare lucru să asculţi muzică toată ziua dar vă asigur că nu este deloc
uşor şi că nu imi mai doresc să fac acest lucru niciodată în viaţa mea, în felul în care l-am făcut în aceste
 zile care au trecut.

Aşa cum unii poate aţi aflat din mărturia mea, înainte de convertire am avut un mare idol. Era vorba de
 muzica rock, în special, dar şi alte genuri de muzică. Tot ce imi doream era să ascult muzică.
 Dar Dumnezeu a intervenit şi lucrurile s-au schimbat, am scăpat de dependenţa faţă de muzică şi am pornit
 pe calea pocăinţei.
Dragostea de muzică a rămas şi am început să ascult muzică creştină. Nu vă spun toată istoria dar trebuie
 să ştiţi că şi în această privinţă a fost un parcurs nu tocmai uşor. Am ascultat şi muzică rock creştină, apoi
 am renunţat, realizând că nu fac bine şi că nu îmi face bine şi tot aşa am început să selectez tot mai mult,
pe măsură ce aprofundam viaţa de credinţă. Am ajuns să lucrez la un post de radio creştin şi din nou am
 avut de-a face cu muzica, chiar să fiu foarte mult implicat în acest aspect. Tot timpul a fost o luptă, luptă
care a culminat în ultimul timp astfel că am ajuns să îmi fie scârbă să mai ascult muzică, evident muzică
creştină pentru-că de cealaltă nici nu mai putea fi vorba. Vă închipuiţi ce înseamnă să lucrezi la un post de
 radio şi să urăşti să asculţi muzică. Aşa că două motive principale m-au determinat să reascult toată muzica
 din baza de date şi să caut să elimin tot ceea ce nu mi s-a părut a fi potrivit. Primul a fost că mă simţeam
 tot mai vinovat înaintea lui Dumnezeu pentru muzica care nu ar fi trebuit să fie difuzată, cel puţin aşa
 simţeam eu. Al doilea motiv are legătură cu voi cei care ascultaţi acest post de radio şi faţă de care mă
 simt responsabil.

Poate că unii nu mă veţi înţelege şi nu veţi pricepe demersul meu dar vreau să vă asigur că problema este
 foarte importantă.

Am scris câte ceva despre cum văd eu problema muzicii creştine în ultimele două editoriale. Desigur că
 mai sunt multe altele de spus dar am căutat nu atât să aduc lumină deplină în această problemă, cât să
 trag un semnal de alarmă. Şi m-am bucurat să văd că nu sunt singur. Pentru-că 90% dintre cei mulţi car
 ne-aţi vizitat site-ul şi aţi răspuns la chestionarul nostru aţi afirmat că evanghelicii sunt în pericolul de a
avea o închinare falsă. Şi chiar dacă nu doar muzica înseamnă închinare, totuşi cei mai mulţi asociem muzica
 cu  închinarea. Deci aproape toţi vedeţi un pericol în muzică. Şi cred că aveţi perfectă dreptate.

O să am acum câteva gânduri pentru voi dintr-o perspectivă nouă. Iată ce am observat după ce am ascultat,
chiar dacă nu în întregime, mii de cântări creştine.

Muzica ne formează. Orice fel de muzică, evident că şi cea creştină. Fără a încerca să denigrăm pe cineva
 şi fără a încerca să ridicăm pe alţii pe un piedestal totuşi trebuie să recunoaştem că putem aprecia calitatea
 unui om, nivelul lui cultural în special, şi funcţie de genul de muzică pe care îl ascultă. Un om predispus să
 asculte muzică rock va fi format într-un anume fel iar cei mai împătimiţi ajung la manifestări extreme care
ajung până la satanism. Unul care ascultă muzică simfonică, genurile clasice, are nevoie de o pregătire
 specială şi va fi format cu totul altfel decât unul care ascultă manele. Nu poate asculta manele decât unul
cu o instruire foarte precară şi cu siguranţă un astfel de om nu va aprecia niciodată un gen clasic pentru-că
 nu-l va înţelege. Cu alte cuvinte muzica pe care o ascultăm spune foarte multe despre noi.

Veţi spune că aşa este cu muzica lumii acesteia dar în privinţa muzicii creştine lucrurile stau cu totul altfel.

Eu o spun hotărât că şi în cazul muzicii creştine lucrurile stau la fel. Ajuns aici vreau să vă spun că şi
 termenul de „muzică creştină” este un termen pe care îl folosim greşit. Dacă îi spunem muzicii care vorbeşte
 despre Dumnezeu muzică creştină poate că nu greşim, dar dacă şi considerăm că această muzică
Îl onorează pe Dumnezeu atunci greşim foarte mult. Dacă ne referim apoi la această muzică ca la ceva ce
ne creează nouă plăcere, atunci, numai pentru-că face referire la Dumnezeu, cu ce este diferită de muzica
din lume? Şi aceasta din urmă creează plăcere celor ce o ascultă, chiar sataniştilor.

Noi nu am înţeles că muzica, hai să-i zicem nu „creştină” ci sacră, pentru-că ne apropie mai mult de adevăr,
trebuie să-L înalţe pe Dumnezeu, nu să fie un drog pentru cei ce o cântă. Când suntem preocupaţi de noi
 atunci putem face tot felul de lucruri care să facă muzica atractivă, adică să ne confere o stare de exaltare.
 Poate fi drog sau poate fi idol. Spunând acestea nu vreau să înţelegeţi că muzica nu trebuie să ne confere
o stare de bucurie. Când ne închinăm cu adevărat lui Dumnezeu, chiar şi prin muzică, şi închinarea este
primită înaintea Lui, desigur că ne bucurăm. Biblia însă vorbeşte despre bucuria care vine prin Duhul Sfânt.
Diferită de cea din lume dar care, prin muzică, poate fi uşor falsificată şi putem fi duşi în eroare atunci când
 doar îi adăugăm numele de „creştină” dar de fapt Dumnezeu nu este implicat în ea pentru-că nu este onorat
 aşa cum doreşte El.

Muzica sacră a pornit din adâncul inimilor celor ce au fost îndrăgostiţi de Dumnezeu. Aşa s-au scris Psalmii
 şi marile imnuri creştine din ultimele sute de ani, în special din timpul marilor treziri religioase.
Nu a fost o altă motivaţie a celor ce au compus decât de a-L înălţa pe Dumnezeu, de a-L adora.
Din fiinţa lor interioară au izbucnit versuri şi melodii care nu au putut fi ţinute. A fost ca o revărsare a
 dragostei lor pentru Dumnezeu. Oamenii nu s-au gândit cât de mult le palc lor cântările ci cât de mult
Îi plac lui Dumnezeu.

Azi lucrurile stau cu totul diferit. Muzica creştină a devenit un drog pentru cei ce o ascultă şi mulţi profită
 de aceasta pentru a le da ascultătorilor ceea ce vor. Eu personal am ascultat o vreme muzică creştină nu
pentru-că Îl glorifica pe Dumnezeu, nici nu înţelegeam bine ce înseamnă aceasta, ci pentr-că îmi plăcea mie!
 Şi mereu căutam ceva care să îmi placă, la fel cum făceam cînd ascultam muzică rock. Nu era nici o
diferenţă. Diferenţă era totuşi şi consta din faptul că acum eram poate şi mai înşelat decît înainte.
Încă eu eram în centrul atenţiei! Ce îmi plăcea mie conta. Şi credeam că şi lui Dumnezeu îi place.

Pe măsură ce am înţeles aceste lucruri m-am uitat în jurul meu şi am constatat că şi ceilalţi sunt la fel ca
mine.Diferenţa dintre noi era că unora le plăcea un gen de muzică, şi după părerea lor aceea era muzica
sacră, iar altora le plăcea un alt gen de muzică şi evident că aceasta era muzica ce trebuia ascultată.
 Sesizaţi pe ce cade accentul? PE CE NE PLACE. Concluzia, în cazul tuturor, este evidentă: dacă nouă
ne place şi lui Dumnezeu îi place, ceilalţi se înşeală. În fond ne înşelăm aproape toţi şi jungla aceasta muzicii
 creştine este atât de încâlcită încât cei mai mulţi se pierd în ea.

Una dintre probleme este că au dispărut adevăraţii închinători dar avem din belşug făcători de muzică. 
Poţi să le zici interpreţi, compozitori, producători, sau în orice alt fel.

Şi muzica pe care o ascultăm ne formează, ne modelează pe noi creştinii. S-ar putea să greşesc în privinţa
numelui, cred că despre A.W. Tozer este vorba, dacă nu oricum nu are mare importanţă, dar am citit că el,
 sau un alt mare om al lui Dumnezeu, spunea că două cărţi sunt necesare pentru creştin: Biblia şi Cartea de
cântări. De ce? Pentru-că în ambele există învăţătură. De fapt azi creştinii mai mult folosesc muzica pentru
 a se zidi duhovniceşte. Nu Cartea de cântări care a devenit demodată, ci muzica înregistrată.
Nu mai au timp să citească Biblia dar au tot timpul în urechi muzică. Şi ca şi muzica pe care o ascultă 
aşa sunt. Adică tot mai  fireşti şi mai lumeşti. Doar o copie palidă a ceea ce ar trebui să fie.
 V-aţi gândit vreodată că starea de decădere a creştinismului evanghelic, pe care o putem constata
dacă avem ochi să vedem, se datorează, într-o proporţie importantă, muzicii aşa zis creştine?

V-am spus că am ascultat multă muzică în ultimele zile. Am fost mai atent ca altădată şi am realizat  
 există un pericol imens în această muzică. Aşa cum spuneam pentru-că muzica nu a venit dintr-o relaţie
profundă cu Dumnezeu, nu a venit dintr-o cunoaştere a lui Dumnezeu, nu a fost gândită să-L
preamărească cu adevărat pe Dumnezeu (evident că cei în cauză nu vor recunoaşte aceasta dar rezultatul
muncii lor o dovedeşte), ci a fost făcută ca să ne placă nouă, celor ce o ascultăm, s-a ajuns ca doctrina
 promovată prin aceste cântări să fie contrară Sfintelor Scripturi.

Datoria omului este să-L preamărească pe Dumnezeu. Şi atunci când ne supunem Lui în totalitate, aşa cum
 a  făcut Domnul Isus Hristos, Îl preamărim şi Îl glorificăm pe El. Nu omul este în centrul atenţiei, ci
Dumnezeu. Acesta este mesajul Bibliei de la un capăt la altul. Prin cântările noastre, compuse şi interpretate
de oameni neduhovniceşti, am ajuns să deformăm acest adevăr al Scripturii, dar şi altele.

Iată câteva teme pe care mi le-am notat în timp ce ascultam foarte atent muzică în aceste zile, teme care se
regăsesc cu precădere în cântările noastre „creştine”.

1.„Tot ce vreau eşti Tu”. „Nu pot exista fără Tine”.

Aceasta este o mare minciună pentru majoritatea creştinilor. Viaţa pe care o trăiesc dovedeşte că pot foarte
 bine şi fără Dumnezeu, aproape tot timpul. Deci prin cântări minţim dar minţim frumos şi încălcăm în felul
acesta voia lui Dumnezeu

2.”Strânge-mă tare la pieptul Tău”. „Vreau să simt mângâierea Ta, prezenţa Ta”.

Constat că sub o mască a evlaviei am pierdut total sentimentul de reverenţă în faţa unui Dumnezeu sfânt şi
care este şi foc mistuitor. Apostolul Ioan, cel care a stat la Cina cea de taină rezemat pe pieptul Domnului
Isus, a căzut la pământ ca mort în faţa Domnului glorificat, în timpul revelaţiei divine din insula Patmos. Nu a
fost loc de „dulcegării” între ei. Domnul devine pentru unii, datorită mesajelor din cântările „creştine”, nu mai
 mult decât un simplu om. Senzualitatea din cuvintele şi din inflexiunile vocale ale multor interprete nu te duc 
spre altceva decât spre o relaţie amoroasă. Prin aceasta aduc un afront la adresa sfinţeniei lui Dumnezeu şi
 din nou atentează la adevărul Sfintelor Scripturi.Scripturi care învaţă cu totul altceva.

3.”Umple-mă cu Duhul Tău Cel Sfânt” şi alte variaţii pe aceeaşi temă.

Credem chiar că facem un lucru deosebit de spiritual cântând aşa ceva. Dar Duhul Sfânt nu vine pentru-că
 noi agonizăm şi repetăm la nesfârşit ca El să vină. Duhul Sfânt vine prin pocăinţă. În urma vieţii sfinte a
credinciosului. În nici o cântare în care se cere revărsarea Duhului Sfânt nu am auzit să se facă referinţă şi
la pocăinţă. Probabil că sunt şi astfel de cântări dar proporţia covârşitoare este în favoarea celor ce nu
 exprimă adevărul Scripturii. Se dă de înţeles omului că Duhul Sfânt vine doar pentru-că noi cântăm acest
lucru şi îl exprimăm în cuvinte. Sau chiar mai rău, se dă de înţeles că Duhul Sfânt ar putea veni pentru
fiecare din adunare, indiferent de starea lui. Este o altă învăţătură decât în Biblie şi este ascunsă bine tot
 sub o mască falsă a evlaviei......


Vă rog acum să vă gîndiţi puţin la cântările care se cântă în biserica din care faceţi parte sau la cele pe
care le ascultaţi. Sunt convins că în marea majoritate a adunărilor pocăiţilor este la fel.

M-aş bucura să nu am drepate în această privinţă. Poate lucrurile stau mai bine doar acolo unde se mai
 folosesc Cărţile vechi de cântări, în adunări mai mici pe la ţară. Oricum virusul se răspândeşte cu
repeziciune. Când vorbim de învăţători mincinoşi poate nu ştim unde sunt. Dar pe lângă cei ce
propovăduiesc o evanghelie falsă de la amvoane iată că mai mulţi cântă această evanghelie falsă.
Evanghelie care place celor ce o ascultă. Şi aşa suntem, falşi. Ca şi muzica care nu este pentru gloria lui Dumnezeu
ci pentru plăcerea noastră.

Urgent ar trebui să facem ordine în acest sector şi să scoatem afară tot ceea ce a fost atins de virus.
Chiar dacă veţi dori să faceţi acest lucru vă spun că nu vă va fi uşor. Suntem prea prinşi în iubirea muzicii
 „creştine”. Sunt unii dintre cei din lume care selectează muzica pe care o ascultă şi chiar ascultă muzică
de calitate. Este drept că sunt puţini. Ceilalţi ascultă manele, muzică de pahar , rock sau de alt gen.
Şi aşa sunt,ca muzica lor. Dar le place.

Creştinii ar trebui să fie mult mai atenţi la ce le place. Noi nu asta trebuie să căutăm ci să-i fim plăcuţi lui
 Dumnezeu. Abia de aici vine şi muzica care aduce bucurie în noi dar şi roade sfinte. Şi ne face să fim tot
 mai asemănători cu Isus. Dacă muzica ce o asculţi nu te face mai sfânt, mai smerit, chiar dacă îţi stoarce
 râuri de lacrimi, las-o şi caută mai bine faţa Domnului..

Articol preluat de pe  site-ul  Radio Unison  (2011) 
_________________________________________________________________________________


Un scurt studiu de caz despre starea Europei de Est după căderea comunismului – PAX217


Personal, sunt foarte familiarizat cu cultura din estul Europei în general, şi cu cultura 
românescă în particular. Este important să ne centrăm atenţia pe România, pentru că 
Miscarea Evanghelică a acestei ţări a fost una dintre cele mai puternice, în ciuda tiraniei 
comunismului est-european. Cunosc foarte bine Miscarea Evanghelică Română din perioada
 comunistă. De asemenea, am slujit timp de 7 ani în România după căderea comunismului în
 această ţară. Creştinătatea evanghelică din România era sănătoasă în credinţă în timpul 
comunismului. Rar auzeai despre divorţuri. Indecenţa, pornografia sau relaţiile intime 
premaritale erau de neconceput printre creştini. Credincioşii ştiau că ei erau chemaţi să fie 
sare şi lumină în societate. Sfinţenia practicată le dădea curajul de a mărturisi sub 
 ameninţările dictatoriale care presupuneau îndurarea greutăţilor de tot felul, a persecuţiei şi
 chiar a morţii. Erau ei perfecţi? Nu! Totuşi, ştiau cât de vitală era pentru ei sfinţirea. 
Acum înţelegeţi de ce am afirmat în Manifestul pentru Trezire că sfinţenia este piatra de hotar
 în diferenţierea adevăratei creştinătăţi de apostazie.
În decembrie 1989 revoluţia a izbucnit, iar Ceauşescu, dictatorul României, a fost împuşcat
 în ziua de Crăciun împreună cu soţia sa. Titlurile ziarelor din România afirmau: „Anticristul a 
fost împuşcat în ziua de Crăciun.” Uşile ţării erau acum total deschise pentru tot ce există sub
 soare. De asemenea, dependenţa de TV a devenit foarte mare în România. Spectatorii 
români au trecut de la cele două ore de program de îndobitocire comunistă la 24 de ore de
 păgânism amuzant, prezent pe micile ecrane. În primii ani oamenii îşi petreceau literal tot
 timpul în faţa ecranelor, recuperând perioada comunistă şi Revoluţia, încercând să dea un
 sens celor ce vedea la TV. Mai mult, România nu avea stabilite nişte legi ale decenţei. 
Filme violente şi pornografice au devenit obişnuinţă. Telenovelele sud-americane au ajuns
 în topul listelor cu cele mai bine-receptate programe pentru femei. Biserica se confrunta 
acum cu o nouă ameninţare: în locul persecuţiei avea de ales între a lua parte la frenezia
 naţională de păcat sau a rămâne sfinţi. Biserica a optat pentru sfinţenie. Apoi, misionarii 
americani au venit să ajute. Ei au instruit păstori şi Biserici în ale teologiei, în ale Evangheliei,
 în tehnicile de creştere a Bisericii şi în închinare. Slavă lui Dumnezeu pentru un aşa mare 
ajutor plin de dragoste! Oricum, odată cu acestea a fost introdus şi rock-ul „creştin” prin 
intermediul unora dintre creştinii americani.
La început, Bisericile şi tinerii nu au căzut în această capcană, sesizând duhul lumii din ea. 
Apoi, mai mulţi misionari americani au insistat pe faptul că respingerea tehnicilor rock-ului
 „creştin” şi ale culturii pop pentru creşterea Bisericii, erau o atitudine legalistă şi
 contra-productivă în creşterea Bisericii. Chiar şi acum mulţi dintre credincioşii americani nu
 cunosc originea şi natura muzicii rock. De-a lungul timpului, pastori, Biserici şi tineretul
 României, cu toţii au cedat. Tineretul a devenit lumesc sub blestemul rock-ului „creştin”.
 Ei pretindeau că rock-ul „creştin” era o cale de a lua parte la un stil de viaţă lumesc,
 permiţându-le în acelaşi timp să rămână în Biserică. S-au descotorosit de decenţă,
 de dedicarea faţă de Dumnezeu, de interesul pentru Evanghelie şi de lucrările pentru
 binefacere. Atenţia s-a mutat de la sfinţenie la relevanţă, şi de la slujirea altora la slujirea
 propriei persoane. O adevărată competiţie a luat naştere printre tinerii creştini din România
 cu privire la „ultimul mare hit” din rock-ul „creştin”, cine se îmbracă cel mai în pas cu modă
 (şi totodată, cel mai indecent), ultimele telefoane mobile, ultimele televizoare color, ultimele 
filme, fără a se ţine cont de genul sau de conţinutul acestora.
Rock-ul creştin a dezvoltat în mulţi tineri evanghelici români o nouă atitudine ascunsă de
 rezvrătire, un caracter lumesc neobrăzat şi un acut egoism. De la rock-ul creştin s-a trecut
 apoi la cel secular. Mulţi creştini au început să meargă la concerte susţinute de Metalica, 
Sepultura şi alte grupuri rock care au vizitat România. În acelaşi timp, moralitatea a scăzut şi 
ea. Chiar relaţiile intime premaritale sunt acceptate în mod tacit de un număr tot mai mare de
 aşa-zişi credincioşi. Mulţi păstori care au acceptat ideea că „Biserica trebuie să crească cu
 orice preţ” au încetat să mai corecteze pe tineri. Astfel, rock-ul a dat naştere apostaziei printre 
evanghelicii din Europa de Est.
PAX217 în Bucureşti, România. În mai 2003 PAX217 (o trupă rock din Orange County/judet)
 a sosit la Bucureşti împreună cu pastorul Raul Ries pentru o cruciadă la Sala Palatului. 
Cruciada a fost bine mediatizată pe noile canale de TV seculară. Mulţi fani rock necredincioşi
 au luat parte la eveniment. După concert, când pastorul trebuia să predice, mulţi au plecat.
 I-am urmărit şi i-am chestionat pe unii dintre rockeri cu privire la părerea lor despre concert. 
Au spus că le-a plăcut muzica, dar nu şi versurile. PAX217 angajase cea mai puternică 
companie de sunet din Bucureşti. Nivelul sunetului era atât de ridicat, încât era imposibil să 
stai pe direcţia boxelor, chiar şi la distanţă. Au fost folosite de asemenea, efecte 
stroboscopice. Tot Iadul era dezlănţuit. Nu am mai rezistat înăuntru. Afară, personalul de la 
Sala Palatului nu ştiau sigur ce se petrece. Nu se aşteptau la creştini să aibă acelaşi stil de
 muzică pe care îl au şi necredincioşii. Astfel, PAX217 a stricat mărturia creştină în acea zi 
la Bucureşti. Mulţi tineri creştini, care au participat la acest concert, au plecat de acolo cu 
ideea falsă, că până şi muzica rock poate fi creştină.
Concluzie la punctul b. Rock-ul „creştin” este o contrazicere in termeni. Rock-ul „creştin” este 
un semn al apostaziei şi o erezie în toată Miscarea Evanghelică. În timpul părinţilor Bisericii
 apostazia era caracterizată de abateri doctrinare şi adoptarea practicilor păgâne.
 Azi, Miscarea Evanghelică îşi are partea sa la formarea apostaziei prin faptul că cea mai
 importantă formă de manifestare a sa a devenit rock-ul „creştin”.
c) Răspunzând obiecţiilor tipice ridicate de creştini cu privire la rock
Notă: următoarele răspunsuri la obiecţii au sens doar dacă a fost citit intreg materialul
Obiecţie: Muzica este neutră din punct de vedere al genului
Răspuns: aceasta este o afirmaţie vrednică de dispreţ circulind printre credincioşii care
 nu s-au informat cu privire la această temă.
Obiecţie: Dumnezeu se foloseşte şi de rock-ul creştin.
Răspuns: Dumnezeu s-a putut folosi până şi de măgariţa lui Balaam, ca o excepţie pentru a-l 
avertiza pe falsul profet.
Obiecţie: Biserica nu are vreun sens pentru mine, fără rock creştin
Răspuns: sigur că nu are! Eşti devotat 100% culturii pop, iar religia ta este rock-ul. 
Eşti în pericol de a fi un apostat.
Obiecţie: Versurile creştine fac ca rock-ul să fie creştin
Răspuns: Biserica Patristica a spus acelaşi lucru atunci când a încercat să creştineze 
practicile păgâne. Dar această idee s-a dovedit a fi exact lucrul care a dus la căderea 
Bisericii Istorice.
Obiecţie: Dacă închinarea şi motivaţia mea sunt sincere, atunci stilul de muzică nu contează.
Răspuns: Mulţi Mormoni şi Martori ai lui Iehova sunt foarte sinceri, dar sinceritatea lor merge
 într-o direcţie greşită. De aceea, a fi sincer, nu este de ajuns. Trebuie, de asemenea, să te 
afli în adevăr.
Obiecţie: Melodiile lente de rock creştin inspiră. Mă închin lui Dumnezeu mai bine în timp ce
 le ascult.
Răspuns: Muzica demonică a lui Robert Johnson era de asemenea lentă.
Obiecţie: Colegii mei de la şcoală/serviciu spun că sunt un ciudat dacă nu ascult muzică 
rock şi dacă nu mă îmbrac ca ei.
Răspuns: Dacă eşti un creştin infestat de cultura pop, atunci opiniile colegilor tăi sunt 
importante pentru tine. Dacă eşti un creştin liber de manipularea culturală le vei dovedi că
 nu eşti un creştin laş. Fii cel mai bun din clasa ta / de la locul tău de muncă, trăieşte fără să ţi 
se poată reproşa ceva, iar Dumnezeu îi va face pe ei să ajungă la aceeaşi concluzie cu tine. 
Apoi îi vei putea evangheliza.
Obiecţie: ce puteţi spune despre unii din artiştii rock-ului creştin care sunt nişte oameni 
spirituali?
Răspuns: Problema nu stă în regenerarea lor, ci în faptul că sunt înşelaţi. Foarte puţini 
cunosc adevărata istorie a muzicii rock.
Obiecţie: Stilurile muzicale adoptate pentru închinarea în Biserică s-au tot schimbat dealungul
 istoriei Bisericii.
Răspuns: Adevărat, dar schimbările au avut loc în limitele unei muzici care reflecta creaţia lui
 Dumnezeu în cultura. Muzica rock este anti-Dumnezeu şi anti-cultură. Este demonică.
Obiecţie: Nu pot schimba stilul de închinare din Biserica mea. Ar determina o neînţelegere 
sau chiar o ruptură.
Răspuns: Atunci părăseşte acea Biserică în termeni cordiali (fără certuri sau resentimente),
 şi roagă-te ca Dumnezeu să te conducă la o Biserică sănătoasă.
Concluzie finală:
Muzica nu este neutră; este cea mai convingătoare formă de artă. După cum am văzut,
 rock-ul este muzica Diavolului. Rock-ul este o înşiruire de ritmuri sincopate, funcţionând ca o
 mantră care afectează gândirea. Această muzică facilitează cel mai mult răzvrătirea, 
modul lumesc  de comportare, şi ocultismul. Rock-ul cu toate versiunile sale nu se pot adapta
 niciodată culturii sau religiei – în loc de aceasta, distruge totul şi se aotuimpune precum un 
virus, dând naştere dependenţelor de cultura pop. În acelaşi mod, cultura pop este mai întâi 
ocultă/satanică, apoi seductivă, imorală, producând dependenţă, promovând excesele, rebelă,
 materialistă, intolerantă, neopăgână, împotriva lui Dumnezeu, anti-creştină, anti-familie,
 promovatoare a păcatului şi anticristică.
Nu ar fi fost nevoie de această investigatie, dacă orice credincios ar aplica ce spune Hristos
 Domnul: „Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.  
Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi
 veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel
 ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7.18-20) Deci ar trebui să poţi cunoaşte
 rock-ul „creştin” după roadele sale de rebeliune, lucruri lumeşti, şi păcatul pe care îl 
promovează în Biserică. Miscarea Evanghelică a secolului 21 repetă aceeaşi greşeală a 
Bisericii Patristice, crezând că practicile păgâne pot fi creştinate. Rock-ul neopăgân şi 
cultura pop nu pot fi crestinate. Ambele trebuie aruncate afară din Biserică.



Un cuvânt de încheiere 
Dacă spui că eşti creştin, şi după ce ai parcurs aceast material încă mai susţii cultura
 pop şi vreo formă de muzică rock, în ciuda dovezilor covârşitoare pe care sursele 
seculare le aduc pentru a dovedi că această cultură şi această muzică sunt rele, atunci 
sunt şanse foarte mari ca tu să te afli pe drumul spre apostazie sau eşti un creştin
 lumesc.  Pocăieşte-te! Aceasta ar putea fi ultima ta şansă!
sursa:http://verbotenzuwissen.blogspot.ro/

____________________________________________________________________________



                                                                                

                                                            Atentie la muzica creştină - video



                                                        Instrumente muzicale in Noul Testament           



                                                                 Istoria muzicii sacre 


                                      http://www.songsofpeace.com/ncmcmusic/voice/history_of_Music.htm




                                                                              

___________________________________________________________________________

 Crestinism autentic